Autorităţile indiene au decis acordarea unor locuinţe copiilor care joacă în pelicula "Vagabondul Milionar", care a câştigat, duminică, opt premii Oscar, anunţă Reuters.
Fotografiile celor doi copii care, deşi au avut roluri importante în filmul premiat, trăiesc în continuare în mahalalele sărăcăcioase din Mumbai, au făcut înconjurul lumii. Lansarea peliculei în India a generat confflicte de stradă. Locuitorii cartierelor sărace din Mumbai nu au împărtăşit entuziasmul publicului american şi nu au apreciat laudele criticilor de peste Ocean, simţindu-se ofensaţi atât de titlul, cât şi de subiectul filmului.
Manifestanţii consideră că filmul denaturează imaginea ţării lor.
"Să le spui "câini" persoanelor care trăiesc în barăci este o violare a drepturilor omului", a susţinut Tateshwar Vishwakarma, un activist indian pentru drepturile sociale.
Acuzaţii de exploatare
Potrivit informaţiilor apărute în presa internaţională, Azharuddin Ismail, care interpretează rolul copilului Salim - fratele lui Jamal, şi Rubina Ali (rolul tinerei Latika - iubita personajului principal) au fost plătiţi cu doar 2.000, respectiv 800 de euro pentru o lună de filmări. Puşi în faţa acestor acuzaţii, regizorul Danny Boyle şi producătorul Christian Colson au anunţat, la sfârşitul lunii trecute, că au înfiinţat fonduri fiduciare pentru Rubina şi Azharuddin, din care vor fi plătite cheltuielile de şcolarizare, urgenţele medicale şi "cheltuielile de bază ale vieţii".
Ei au declarat că actorii au fost primit sume ce depăşesc venitul mediu din India şi că aceştia au mers la şcoală pentru prima oară în viaţa lor.
"Vagabondul milionar" este povestea halucinantă a unui tânăr de 18 ani, crescut în condiţiile aproape inumane din suburbiile oraşului Mumbai, aflat la doar un pas distanţă de câştigarea marelui premiu al concursului "Vrei