N-o să vi se mai dea importanţa de pe vremuri. Obişnuiţi-vă cu gândul ăsta: nu mai sunteţi de trebuinţă, ocupaţi prea mult loc şi ăla trebuie să fie amenajat special pentru voi, dar cine vă credeţi până la urmă? Ne trebuie locul ăla nouă, nu vedeţi cât de rapid ne înmulţim, n-avem unde locui, construim dacă e nevoie şi pe şosele vile şi blocuri, n-aveţi de ce să vă isterizaţi sau să protestaţi. Noi suntem mai importanţi. Noi, în evoluţie continuă.

Da, ştiu că odinioară toată lumea era a voastră, vorbeau oamenii cu respect, se orientau în funcţie de programul vostru, chiar existau unii disperaţi care alergau ca apucaţii să vă prindă de coadă măcar, dar gata. Ştiu că aţi făcut un soi de grevă la un moment dat, putem spune că aţi cochetat cu disidenţa pe vremea lui Ceaşcă - când cu episodul acela când v-a tăiat orice cale de acces spre oraş, probabil voia să vă suprime legăturile cu lumea şi voi v-aţi grupat cu o încrâncenare de neimaginat pentru vremurile alea şi i-aţi făcut-o, că nu mai avea cum să vă scoată de acolo fără să afle toţi boacăna - drept care s-a făcut de râs, chicoteau toţi pe înfundate, clar, a fost încă un motiv să cârtim împotriva regimului totalitar. Da, nimic de zis, tot respectul, aţi existat într-o epocă plină de complicaţii şi chiar aţi avut un fel de prestanţă la vremea voastră, dar acum gata.

S-a isprăvit. Vă trăiţi ultimele clipe. O să ajungeţi obiecte de admirat doar la muzeu şi o să oftaţi gândindu-vă la gloria de altădată. N-aveţi de ce să vă întristaţi, uite, o să vă consolez cu faptul că noi toţi ajungem aşa, răsărim, uimim întrucâtva, construim poveşti în jur, evoluăm de zor şi apoi brusc devenim nişte epave nefolositoare. Dar nimeni nu ne spune, vedeţi ce drăguţă sunt că vă previn, vă pregătesc din timp, vă antrenez în aşa fel încât nefericirea să nu vă intre pe gât ca un os de peşte, exact când vă