Horia-Roman Patapievici: "A reintrat în modă, şi la noi, să te declari cu toată emfaza marxist."

Ba, dacă eşti mai sofisticat, mai artist, mai la curent, mai băgat în trendurile occidentale, e foarte şic să precizezi, cu fineţea degetului mic ridicat în sus când apuci ceaşca, că eşti „marxist critic”. Înainte de a formula o judecată asupra acestei atitudini, aş vrea să precizăm fără echivoc despre ce vorbim (I) şi care sunt împrejurările în care o facem (II).

(I) Ce este marxismul? Marxis mul este în acelaşi timp o doctrină economică şi o ideologie revoluţionară. Ca doctrină economică, marxismul susţine că abundenţa şi prosperitatea pot fi atinse numai prin: (1) desfiinţarea proprietăţii private; (2) înlocuirea antreprenorilor privaţi cu funcţionari de stat dotaţi cu puterea de a planifica discreţionar economia; (3) transformarea pieţei libere într-un mecanism administrativ aflat în subordinea puterii politice. Ca doctrină ideologică, marxismul susţine că: (I) ideile sunt condiţionate economic, iar cultura este determinată istoric; (II) există un mecanism de condiţionare între relaţii de producţie şi mijloace de producţie care face ca istoria să se îndrepte cu necesitate spre desfiinţarea claselor sociale; (III) pentru a împlini sensul istoriei, este necesară revoluţia; (IV) desfiinţarea revoluţionară a claselor se face prin violenţă concretă împotriva oamenilor care sunt decretaţi a ţine de trecut (violenţa este moaşa dreptăţii sociale).

Marxismul este o teorie imperativă şi birocratică. Mecanismele sale favorite sunt determinismul rigid şi violenţa dezlănţuită. Ceea ce e important de înţeles în cazul lui este că, deşi se prezintă pe sine la nivelul explicaţiilor sociale ca un realism economic, marxismul nu este o veritabilă doctrină economică, deoarece el nu oferă la problemele economice soluţii economice, ci le favorizează siste