Nu este deloc clar, deocamdata, daca in viitor vor fi dezvoltate terapii sau medicamente care sa "reporneasca" genele adormite. Este de presupus ca da - insa pina atunci ar fi cazul sa ne ocupam mai mult de copiii nostri. Exista rani invizibile care nu se vindeca niciodata. Aceste rani sint ascunse undeva in straturile profunde ale creierului (intr-o zona numita de anatomisti hipocamp) si isi au originea in trecut, de cele mai multe ori in copilarie. Hipocampul reprezinta un releu pentru sentimentele si amintirile noastre. Un studiu canadian recent a demonstrat ca evenimentele traumatizante din copilarie nu ne marcheaza doar memoria, ci si genele. Michael Meaney si colaboratorii sai de la Universitatea McGill din Montreal au aratat pentru prima data in mod obiectiv felul in care intimplarile copilariei ne marcheaza, pe termen lung, sanatatea psihica - si ca aceasta este conditionata intr-o masura importanta de materialul nostru biologic. Cercetatorii canadieni au analizat materialul genetic a 24 de victime ale suicidului si a 12 victime ale accidentelor de circulatie. Jumatate dintre sinucigasi trecusera prin evenimente traumatizante in copilarie. La acestia, o gena importanta pentru echilbrul hormonal, pe nume NR3C1, a devenit inactiva. La sinucigasii cu o copilarie fericita si la victimele accidentelor, gena functiona impecabil. Ca urmare a defectului genetic dobindit, sinucigasii cu o copilarie traumatizanta avusesera in viata adulta o revarsare necontrolata a unui hormon de stres, cortizolul. Aceasta proteina ajuta organismului sa se adapteze in situatii-limita, impregnind anumite zone din creier. Aici se afla receptori care moduleaza si regleaza revarsarea de hormon. La sinucigasi, receptorii care ar fi trebuit sa blocheze hormonul de stres erau inactivi. La viitorii sinucigasi, echilibrul dintre fericire si teama, liniste si stres va fi fost profund perturbat,