Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii-minune din mahala vor primi case de la stat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 februarie 2009 ·

Salim şi Latika, micuţii din „Slumdog Millionaire”, urmează să părăsească, împreună cu familiile lor, mahalalele oraşului indian Mumbai. Sursa: Reuters

Cei doi copii care au făcut senzaţie în pelicula „Slumdog Millionaire”, recompensată recent cu opt Premii Oscar, au mari şanse să scape de viaţa grea din mahalalele Mumbaiului. Asta după ce autorităţile locale au anunţat că le vor dărui câte o locuinţă, scrie „The Times of India”.

Azharuddin Mohammed Ismail, în vârstă de 10 ani, şi Rubina Ali Qureshi, 6 ani, care interpretează rolurile copiilor Salim şi Latika, trăiesc în sărăcie la periferia Mumbaiului, fără un acoperiş permanent deasupra capului, scrie publicaţia citată. În ciuda succesului de box-office al filmului, care a adunat până acum 100 de milioane de dolari de când rulează în cinematografele din Statele Unite, cei doi copii şi familiile lor locuiesc în mahalalele Garib Nagar, din apropierea gării Bandra.

„Aceşti doi copii au adus glorie ţării şi ni s-a spus că încă locuiesc în mahala”, a declarat şeful autorităţii pentru locuinţe al statului indian Maharashtra, citat de Reuters. Premierul acestui stat, Ashok Chavan, a fost informat în legătură cu situaţia copiilor şi, potrivit cotidianului britanic „The Times”, a acceptat să le ofere locuinţe cât mai curând familiilor acestora.

Bucurie în familie

Autorităţile din Mumbai au precizat că încă nu au fost decise zona şi categoria locuinţelor, însă au promis că totul se va rezolva în câteva zile.

Decizia autorităţilor i-a bucurat astfel nespus pe părinţii celor doi. „Am primit foarte puţini bani de la producătorii filmului. În plus, am cheltuit deja banii pe care i-am primit. Nu există nici măcar un singur zid bun în această casă dărăpănată, iar viitorul nostru este nesigur”, spune tatăl lui Azharuddin, Ismail, bolnav de tuberculoză, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 19 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 43 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 52 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°