Asociaţia Elite Art Club UNESCO prezintă expoziţia de pictură şi grafică studenţească „Bursele Elite Art”, a cărei deschidere va avea loc în acest weekend la Elite Art Gallery (str. Constantin Noica, nr. 134).
Iubitorii de artă sunt aşteptaţi astăzi şi mâine, între orele 11.00 şi 19.00. Expoziţia, dedicată promovării celor mai talentaţi studenţi de la Artele Plastice, va rămâne deschisă în lunile martie şi aprilie, putând fi vizitată în zilele de luni-vineri, între orele 10.00 şi 18.00. Totodată, vernisajul marchează un an de la inaugurarea, pe 1 martie 2008, a spaţiului expoziţional Elite Art Gallery.
Bursele Elite Art sunt un proiect expoziţional iniţiat de Elite Art Gallery în vederea susţinerii tinerilor artişti plastici. Cei 20 de tineri artişti ale căror lucrări sunt prezentate în expoziţie sunt studenţi în an terminal la secţiile de grafică şi pictură ale Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Doi dintre tinerii artişti promovaţi au fost nominalizaţi pentru bursele Elite Art, în urma cărora vor beneficia de sprijin material pentru realizarea proiectului de diplomă şi prezentarea acestuia sub forma unei expoziţii personale la Elite Art Gallery. Cei doi câştigători ai primei ediţii de proiect sunt Călin Ciprian Andrei (grafică) şi Dragoş Constantin (pictură). Componenţa comisiei este: Marilena Murariu (artist plastic, expert autorizat), Bianca Tudor (istoric de artă) şi Alexandru Mircea (critic de artă, director de programe Elite Art Gallery).
Proiectul Bursele Elite Art este gândit pe termen lung, dorindu-se a deveni în timp o platformă de promovare a tinerilor artişti din toate disciplinele artelor vizuale şi din toate centrele universitare artistice. În acest scop, Elite Art Gallery a realizat această primă ediţie a proiectului exclusiv din resurse proprii, prefigurându-se atragerea de parteneri pentru dezvoltarea n