Ca şi în Republica Moldova, bisericile româneşti din Ucraina (în sudul Basarabiei) au fost închise în anii '50-'60, revenind la viaţa de cult după zeci de ani în care au fost folosite ca ospicii, cantine, depozite, discoteci sau... muzee ale ateismului.

O zi posomorâtă ne fusese hărăzită pentru drumul acela în raionul Tatarbunar, la Borisăuca, satul cu biserică surghiunită. Chiar dacă astăzi lăcaşul de cult şi-a regăsit statutul firesc, urmele vechiului regim sunt vizibile prin semne neaşteptate...

SIMBOLURI COMUNISTE

La intrarea în sat, profilate pe cer, veghează... steaua sovietică, secera şi ciocanul! Nu ştim care sunt raţiunile pentru care administraţia de astăzi a localităţii nu a pus tăbliţe noi cu numele satului - eventual, bilingve, aşa cum cere legea, în cazul localităţilor cu populaţie compactă din rândul vreuneia dintre minorităţile naţionale (lege care, aveam să ne dăm seama, nu e respectată niciunde în Regiunea Odessa, indiferent dacă este vorba despre sate majoritar româneşti ori majoritar bulgăreşti - la capitolul acesta, minoritarii sunt "egali" în faţa legii!). Oricum, prezenţa însemnelor de tristă amintire ne provoacă fiori. Mai ales că nu e vorba despre un simplu simbol rătăcit. În periplul nostru sud-basarabean aveam să ne întâlnim cu racilele comunismului fixate nu pe un soclu, la intrarea într-un sat, ci, mai grav, în mentalitatea unor nacealnici (şefi) contemporani.tudor c ir

MĂRTURIA LUI MOŞ ARHIP, PĂLĂMARUL

Se numeşte Arhip Feodor Golovata. Numele i-a fost rusificat de mult. Sufletul i-a rămas românesc: "Eu sunt trăitor în satul ista, aici m-am născut, în 1933, şi, doară, de când m-am născut, român am fost!", ne spune. E pălămar (persoană care se îngrijeşte în biserică de lumânări şi de candelă - n.n.) la biserica din Borisăuca. Şi în lipsa părintelui - "care-i plecat la spital, la ora