Răzvan Exarhu: „Proletariatul a murit, trăiască cocalariatul!”
Asta e noua categorie care unifică prin atitudine toate vechile clase sociale. Eugen Ionescu nu ar mai fi scris „Rinocerii”. Ei se numesc altfel acum şi au construit cea mai solidă şi funcţională frăţie secretă. Atât de secretă, încât membrii ei nu ştiu că există. De-asta şi merge perfect.
Cocalarii pot să comunice telepatic şi se pot recunoaşte intuitiv. Nici nu e nevoie ca toţi să arate la fel sau să poarte un semn distinctiv. Şi se prind imediat când gelul de pe părul tău nu este întins din suflet. Că vârful pantofilor tăi nu stă în sus pentru că aşa vrea muşchiul tău.
De la o vreme, am observat că expunerea cocalarilor a devenit un sport naţional. La prima vedere, pare să fie vorba despre o critică din asta constructivă. Sanchi, noi vi-i arătăm ca să râdem de ei, iar ei să înţeleagă probabil că ceva e în neregulă şi că ar trebui să-şi reconsidere ţinuta şi comportamentul. În afară de rating, acolo unde e cazul, nu se întâmplă nimic, pentru că avem de-a face cu o majoritate în creştere.
În fiecare zi, această formaţiune acceptă noi membri voluntari. De bunăvoie şi nesilit de nimeni accepţi să devii cocalar? Oameni de la oraşe şi sate, oameni în firea lor, oameni aşezaţi, care au ştiut ce înseamnă bunulsimţ, care ştiu să facă diferenţa între un trening de seară şi unul de zi, coboară steagul şi trec la cocalarianism. O fi o stare plăcută de ameţeală în care probabil descoperi că nimic din ce ştiai că trebuie respectat nu contează, deci nu mai trebuie să-ţi baţi capul şi te poţi scărpina oricând unde te mănâncă.
Sunt om, şi nimic din ce este scârbos nu mi-e străin. Mulţi oameni au ceva care îi recomandă genetic pentru o frumoasă carieră de cocalar. Iar o parte sunt neatenţi şi cedează fără să-şi dea seama. Ca doamnele care ajung să-şi facă
