Accesul facil la centrul capitalei şi la autostrada Soarelui este principalul avantaj al zonei. Oferta mică existentă ridică preţurile chiriilor la niveluri apropiate celor din clădirile de birouri din vest. Momentan, în est există o singură clădire office. O nouă atracţie pentru dezvoltatorii de spaţii de birouri este reprezentată de partea de est a Bucureştiului, care anul trecut a cumulat aproximativ 6% din livrările anului trecut, conform unui raport realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko.
Zona s-a făcut remarcată şi atractivă prin câteva elemente. „Datorită accesului facil la centura capitalei, dar şi la autostrada Soarelui, mai multe firme de distribuţie s-au orientat către zona de est a Bucureştiului pentru a închiria birouri”, spune Paul Harangozo, Office Agency al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield. Până în prezent, nu s-au înregistrat închirieri comparative cu cele din celelalte zone ale Capitalei, deoarece în acest moment clădiri noi cu facilităţi de clasă A încă nu sunt atât de multe.
Chirii estimate între 14-16 euro pe metru pătrat
„În prezent, nu există decât o singură clădire de birouri cu facilităţi de clasă A, respectiv Rams Business Center, în zona Pantelimon. Aici chiriile sunt preconizate la 14, maximum 16 euro pe metru pătrat”, spune Harangozo.
Pentru suprafeţe mai mari de 1.000 de metri pătraţi, chiriile scad la aproximativ 12 -12,5 euro pe metru pătrat, potrivit Cushman & Wakefield. În vestul Bucureştiului, unde stocul existent de clădiri de birouri clasa A este de circa 150.000 metri pătraţi, chiriile pe metru pătrat se situează în intervalul 12-14 euro.
Restul stocului de spaţii de birouri din est este constituit din clădiri vechi de 10-20 de ani, încadrate la clasa C. În zonă mai există alte două proiecte, în cartierul Vitan, î