În toate societăţile normale, şcoala şi familia se ocupă de educaţie şi cultură.

Mass-media doar informează. Marota privind rolul educativ al presei provine din semănătorismul lui Iorga sau mai degrabă din generaţia paşoptiştilor, peste care s-a aşezat virtutea şi eticheta comunistă. Unii oameni doresc să trăiască aşa cum sunt. Unii sunt fericiţi cu Adi Copilul Minune şi cu „Playboy”, nu-i poţi face fericiţi obligându-i să citească Kant şi să mergă la Operă... E la mintea cocoşului că o emisiune cu o sirenă sau femeia cu barbă va face mai mult rating decât Pleşu şi Liiceanu. Un manelist va bate orice tenor, iar un meci de fotbal orice piesă de teatru. Din păcate, succesul se numără în tiraje şi rating, nu în „seriozitate”...

Dincolo de ipocrizia unor analişti, presa - ca orice alt produs din lume - trebuie să se vândă. Unii aleg o cale mai facilă la prima vedere. Discuţia privind manelizarea sau otevizarea presei din România este un simplu moft al unor deontologi de catifea. Nimeni nu s-a plâns în Marea Britanie, o ţară ultraconservatoare, că „Sun” are tiraje ameţitoare, că în Germania „Bild”-ul îndoaie tarabele. Există titluri suficiente să mulţumească toate gusturile.

Tirajele şi audienţa o face un singur stăpân: publicul. Evident, există o doză de perfidie în fiecare din noi. Pun pariu că în orice sondaj - lucru care presupune asumarea identităţii - peste 80% dintre intervievaţi vor răspunde că doresc mai multă cultură la televizor. Aceleaşi persoane se vor adăpa seara de la OTV!

Citiţi şi: Otevizarea bate OTV-ul | VIDEO