Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legumele se vând la bucată sau pe bonuri

Publicat in Adevarul, joi 5 martie 2009 ·

Precupeţii stau cu marfa pe tarabe în aşteptarea clienţilor

Cumpărătorii se plâng că nu mai au bani nici măcar pentru tradiţionala ciorbă.

Cu sacoşele goale în mână, cumpărătorii se plimbă printre tarabe şi cântăresc fiecare preţ ca în final să facă cea mai bună alegere, cât mai ieftină. “Toate sunt scumpe şi lumea nu mai cumpără. Unii au fost daţi afară şi sunt şomeri, alţii au salariu, dar e prea mic şi nu le ajunge”, explică tanti Mărioara din spatele tarabei cu legume din piaţa Brotăcei. Înconjurată de mormane de cartofi, morcovi, ardei, ea îşi primeşte clienţii amabilă chiar dacă în cântar pun doar câteva legume: un ardei, doi morcovi şi-un păstârnac costă 5 lei. „Uite, asta cumpără oamenii“, arată ea vasul cântarului. Marfa a luat-o de la en-gros, dar nu ştie dacă îşi va scoate cheltuiala. „De când e criză, oamenii vin şi cumpără cât le trebuie de o ciorbă.

Mai dau marfă şi pe bonuri de masă, dar le acceptăm mai greu, doar la nevoie”, mai spune tanti Mărioara.

Legumele de supermarket, preferate de clienţi

În piaţa din Tomis 3 e agitaţie mare şi marfă pe săturate. Zarzavagii însă nu sunt mulţumiţi. „Prost merge, lumea e tot mai săracă. Pensionarii vin şi îmi cer la bucată, le dau, ce să fac!? Restul au bani doar de băutură şi carne”, spune cu năduf Iusuf, un vânzător din piaţă. El este indignat că deşi nu au mulţi bani, cumpărătorii merg la supermarketuri să îşi cumpere cele necesare pentru gătit. „Se duc în marile magazine unde sunt produse aduse din afară şi care nu au niciun gust, iar noi avem produse româneşti şi nu cumpără. Tot timpul sunt întrebat dacă marfa este de la noi”, zice bărbatul.

Diferenţe mici, dar bune

Pe nea George îl găseşti zilnic în piaţa din Km 4-5 încercând degeaba să îşi vândă marfa. „Nu am adus cartofi noi pentru că sunt prea scumpi acum şi nu îi cumpără nimeni. Nu e niciun client

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 26 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 53 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 28 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 31 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°