"ce simte un zeu exilat acolo in inaltul sau/ (in cerul intelectului meu!)/ privind aici jos pe pamant?" (Aurel Udeanu, ce simte un zeu exilat acolo in inaltul sau ). Daca nu cumva il incearca un groaznic vertij cand se uita in jos, barbatul ( zeificat textualist) asa isi incepe poemul. Silogismele amaraciunii erotice masculine sunt greu de definit in acest caz. Nu putem stabili cu exactitate daca excesul de androgeni e favorabil sau nu esteticului. In plina epoca a licentelor literare, Aurel Udeanu scrie o poezie exact evocatoare a libidoului, cu placerea rostirii erotice denotative. Daca exista o mistica in aceasta poezie, nu este una a sexualitatii ambivalente sau a seductiei. Autorul spune, relaxat, lucrurilor pe nume. Meritul "femeii din creierul fiecaruia"* este ca prezinta un raport – de forta! (Dan Stanca observase aceasta calitate a discursului: "ceea ce scrie degaja o forta speciala…", aldine , 2007).

"silogismele imi sunt deja inghetate/ spasit inteleptit ma-ntorc la tine:/ esti insasi salvarea rasarind la orizontul existentei mele (…) (e frig doamna fara coapsele tale); "ce-ti lipseste in definitiv? Esti eu sunt tu/ sunt tu esti eu/ nu-ti este suficient faptul/ ca nu mai existi existand/ ca existi nemaiexistand?". Daca aceste versuri s-ar continua in aceeasi maniera filosofanta, monotona, a truismelor, am avea aici o mostra rara de comedie de limbaj (poetic). Surprinzator, tonul se schimba rapid, se adecveaza unei crize reale, iar declaratiile orgolioase si patetice se atenueaza intr-un soi de resemnare virila, postfactum: "nu el nu avea cu ce te umple cu altceva/ decat cu petale./ altfel cum as putea eu terestrul insignifiantul penibilul meschinul/ strange dupa tine matura face curatenie/ si arunca la cos ceea ce ramane din tine/ de fiecare data/ dupa ce facem dragoste?" (nu el nu avea cum te umple pe tine). Sigur, franchetea textu