Teatrul parabolic al lui Marin Sorescu pune întrebări revelatoare pentru condiţia umană.
Iar cel istoric revitalizează figuri (cum e cea a lui Ţepeş) peste care s-au depus praful istoriei şi aburul mitologiei. Între aceste unităţi dramatice mai există însă una, mai puţin cunoscută de publicul larg. E vorba despre două piese de la începutul creaţiei lui Sorescu. „Pluta meduzei” şi „Există nervi” (Grupul Editorial Art) conţin pagini extrem de curajoase, prin înşurubarea într-o realitate dată. Şurubul se transformă, rapid, în sfredel: sub replicile personajelor, procesul demistificator devine transparent.
Iona descoperea dincolo de burta unui peşte carnea unui peşte şi mai mare, într-o mul tiplicare a gratiilor de închisoare. Pe pământul din „Pluta meduzei” sau în apartamentul- compartiment din „Există nervi”, închiderea individului într-un cerc pare de la sine înţeleasă. Unele personaje poartă numele profesiunii lor: Căţărătorul, Fotograful, Metrul, Te; altele se lasă exprimate de o cifră şi lucrează în echipă: Insul II, Insul III, Insul IV… În „Există nervi” apar Ion, prietenul său Alin, două tinere femei, Dorina şi Magda, şi un Profesor instalat într-un apartament străin ca într-un compartiment de tren.
Avem în faţă nu un erou confruntat cu propria singurătate, ci o societate în mic. Funcţionarea ei reiese din observarea gesturilor cotidiene. Profesorul intenţionează să rezolve, pe plan mondial, problema nervilor, să dea fiecărui om calmul de care cu toţii avem nevoie. Iniţial, lui Ion nu-i vine să-şi creadă urechilor şi vrea să-l dea afară pe intrus. Treptat însă, el cade în capcana discursului profesoral, ba promiţător, ba ameninţător, şi consimte să se analizeze în sensul autocriticii comuniste. La final, îl vedem cu toţi nervii individualităţii extirpaţi. Proprietarul nu mai e proprietar, locuinţa i-a fost transformată prin s