Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Summitul recesiunii“ goleşte buzunarele britanicilor

Publicat in Adevarul, joi 12 martie 2009 ·

Cheltuielile pentru întâlnirea liderilor G-20 au fost catalogate de britanici drept excesive şi absurde. Cinci luni de pregătiri meticuloase pentru summitul G-20, de la Londra, îi vor uşura pe contribuabilii britanici de 50 milioane de lire sterline (54,5 milioane de euro). Deşi scopul summitului G-20-care va avea loc în luna aprilie, la Londra este găsirea unor soluţii pentru a opri recesiunea economiei globale, costurile organizării întâlnirii încep să urce vertiginos stârnind un val de critici.

În timp ce contribuabilii britanici strâng cureaua pentru a face faţă recesiunii, autorităţile londoneze sunt pregătite să plătească până la 50 demilioane de lire sterline (54,5 milioane de euro) pentru organizarea întâlnirii celor mai importante economii ale lumii.

Britanicii au de acoperit deja o factură de 6 milioane de lire sterline (6,5 milioane de euro) pentru plata firmei de producţie Feltech/MRG, alte zeci de mii de lire sterline vor fi cheltuite pentru cazarea oaspeţilor.

Guvernul, presat să ţină în frâu costurile

Peste 50.000 de lire sterline (54.500 euro) au fost alocaţi pentru plata a doi editori-moderatori pentru pagina de web a summitului. Desfăşurat sub motto-ul „stabilitate, creştere şi locuri de muncă“, summitul G-20, care va avea loc în clădirea ExCel Centre, a stârnit critici virulente din partea reprezentanţilor contribuabililor britanici. Unii oficiali britanici au acuzat guvernul că este absurd să cheltuiască milioane de lire sterline pentru organizarea summitului.

Cel mai aprig criticat a fost logo-ul G-20 pentru care s-au plătit 6.000 de lire sterline (6.500 euro). Opozanţii guvernului lui Gordon Brown îi presează pe miniştri să ţină în frâu costurile organizării summitului în condiţiile în care zeci de mii de familii britanice se luptă să nu rămână pe drumuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 45 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 24 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ziua Naţională a României, sărbătorită de ICR în zeci de locuri de pe glob

News.ro acum 32 minute
Institutul Cultural Român marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Malé, Oslo, Padova, Praga, Roma, Sto

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum 32 minute
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 24 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°