Printre multele, umilitoarele handicapuri pe care ni le-a revelat buimăcitoarea libertate de după căderea dictaturii - în educaţia religioasă, estetică, gastronomică, vestimentară, financiară, sexuală, civică şi câte altele - a fost şi ignoranţa noastră faţă de ceea ce lumea sofisticată numeşte „cultura corporalităţii”. Sursa: Sorin Antonescu
Nu ne (re)cunoaştem direct şi dezinhibat specificul trupesc, cultivăm tabuuri medievale şi pudibonderia păguboasă, nu ştim să ne gestionăm devierile, complexele, ne înspăimântă fantasmele sexuale, pe scurt nu prea ştim cine suntem şi ce să facem cu noi înşine, mai ales în ce priveşte părţile sensibile, adânc tăinuite. Îmi asum riscul de-a părea patetic şi spun că o aşezare geopolitică precum a noastră, cu o istorie derulată sincopat şi hărţuit între guri de balauri imperiali - unde continuitatea, unitatea şi păstrarea specificului etnic erau subiecte infinit mai arzătoare decât scenele marchizului de Sade - nu avea cum să cultive o grădină literară doldora de trufandale rubensiene, etalate ostentativ, rafinat şi pervers la o adică. Şi totuşi, bietul Eminescu avea odată mai mult dreptate: „Lumea este aşa cum este şi ca dânsa suntem noi”. Prin urmare, cu tot conservatismul nostru, musai să facem un efort de adaptare, să intrăm în rândul lumii şi să citim, spre pildă, savuroasa „Istorie a corpului” coordonată de Georges Vigarello, Alain Corbin şi Jean-Jacques Courtine (vol. II, de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial, a apărut recent la Editura ART), plină de detalii utile şi picante, stupefiante pentru neofiţi, în paralel cu remarcabilul debut eseistic al Simonei Sora, „Regăsirea intimităţii”, Editura Cartea Românească.
De-o parte vom avea date incitante despre evoluţia concepţiilor privind homosexualitatea, masturbarea, menstruaţia şi dezvirginarea, despre eugenie şi euthanasie, despre violul rit
