Virgil Ramba, directorul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET), a fost înlocuit ieri în funcție de consilierul PNG Bogdan Becheanu, cu binecuvântarea alia ților PDL.
Lui Ramba i s-a reproșat că a condus defectuos regia și că „nu avea șapcă”, adică nu era membru al Consiliului de Administrație. Motivațiile sunt considerate puerile de sindicatul RADET, care spune că indiferent cine ar conduce, regia va avea aceleași datorii, generate de legislația proastă și de ingerințele politice. „Legea ne cere să plătim facturile Elcen în 15 zile, dar ne interzice să strângem banii de la populație mai devreme de 45 de zile.
Indiferent cine ar fi director, tot va acumula penalități la cele 30 de zile”, a explicat, ieri, Ioana Stoica, lidera de sindicat din RADET. Ea spune că RADET este o bombă care va exploda cât de curând, dat fiind că rețeaua veche de 45 de ani abia a fost reabilitată 11%, iar din cauza asta înregistrează pierderi uriașe. Datoriile regiei, cifrate la sute de milioane de euro, mai sunt și din cauza întârzierii cu care statul alocă banii pentru compensarea prețului gigacaloriei.
Viceprimarul general Mircea Raicu (PDL) a spus că motivul înlocuirii lui Virgil Ramba e acela că directorul general al regiei trebuie să fie membru în Consiliul de Administraţie (CA), iar fostul şef era numit cu delegaţie. „Practic, noul director e numit, şi el, cu delegaţie, însă, în termen de 60 de zile, va trebui să dea un concurs pentru a putea rămâne pe post”, a spus Raicu. Lidera de sindicat spune însă că din 2000, de când fostul director Gheorghe Dabela a fost suspendat din funcție și acuzat de corupție, nu s-a putut organiza niciun concurs pentru ocuparea funcției, deoarece legea prevede că Dabela se poate întoarce pe post dacă se constată că e nevinovat. Procesul acestuia încă nu e finalizat.