CFR şi Rapid au remizat, 0-0, după un meci influenţat de condiţiile meteorologice. Prima repriză a fost una slabă. Odată cu zăpada, meciul s-a animat în partea a doua, când Mejolaro şi Kone au trecut, pe rând, pe lângă gol. Cine ar fi crezut că pe 13 martie Clujul va arăta ca un oraş de la Polul Sud? Cu un ultim efort, iarna şi-a pus amprenta pe acest derby al etapei. Pe o ninsoare abundentă, mai ales în mitanul secund, care ne ducea cu gândul mai mult la Crăciun decât la fotbal, meciul dintre CFR şi Rapid n-a avut niciun învingător.
De fapt, primele 45 de minute s-au disputat normal, fără a fi influenţate de burniţa care nu s-a oprit niciun moment. Fazele din minutul 17, când s-a accidentat Cadu, dar şi cea din minutul 45+1, când Grigorie a cerşit un penalty în urma unui duel cu Nuno Claro, au fost singurele elemente de reţinut din prima parte.
Odată instaurată pauza, burniţa s-a transformat într-o ninsoare abundentă, care a surprins întreaga asistenţă. De altfel, startul reprizei a doua a întârziat pentru refacerea marcajelor. În minutul 51 s-a întrerupt iar jocul, Augustus Constantin cerându-le gazdelor o minge portocalie. Rapid a reluat meciul în forţă, după cele patru minute de pauză, Grigorie Mejolaro şi Djalovici irosind bune ocazii.
În minutul 71, Augustus Constantin a oprit iar partida cu gândul de a-l suspenda de data aceasta. După ce jucătorii ambelor echipe i-au spus că jocul se poate continua, dar şi după ce observatorul Sandu Boc s-a consultat telefonic cu Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, „centralul” a decis, după alte cinci minute, continuarea derby-ului.
Cea mai mare ocazie i-a aparţinut tot lui Mejolaro, care a trimis cu capul în bara din dreapta lui Claro, spre exasperarea băncii tehnice rapidiste. Simţind presingul sufocant, Duşan Uhrin l-a trimis în teren pe Ruiz. Iar din pasa acestuia, Ko