Nemulţumit că negocierile cu Fondul Monetar Internaţional au avut loc la Cotroceni în loc de Palatul Victoria, preşedintele PSD a declarat, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor, că este anormal ca discuţiile cu FMI să aibă loc mai întâi la Palatul Cotroceni. Sursa: Sorin Antonescu
Totodată, social-democratul a acuzat "o lipsă de transparenţă" a unor instituţii ale statului în ceea ce priveşte discuţiile şi negocierile cu FMI şi a menţionat că aşteaptă ca premierul să prezinte, în cadrul comitetului interministerial, un raport cu privire la negocierile cu FMI.
La debutul întâlnirii din această după-amiază cu liderii a cinci confederaţii sindicale, liderul social-democrat a susţinut o scurtă conferinţă de presă în care a punctat elementele esenţiale care vor fi abordate în cadrul discuţiilor.
Apărătorii pensionarilor
"Niciodată nu vom accepta ca pensionarii să fie sacrificaţi", a declarat liderul social-democrat, făcând astfel referire la efectele pe care le-ar putea avea semnarea acordului cu FMI.
Mircea Geoană a adăugat că este inacceptabil ca România "să fie o ţară care negociază din genunchi" cu Fondul Monetar Internaţional şi, pentru evitarea unei situaţii dezastruoase, este nevoie ca atât politicienii cu bune intenţii, cât şi toţi cei care cred în solidaritate să coalizeze în vederea ieşirii din criză.
"Să strângem rândurile, noi, cei care credem în solidaritate", este îndemnul adresat de preşedintele PSD.
Subliniind că întâlnirea dintre liderii celor cinci confederaţii sindicale şi social-democraţi nu are un caracter mediatic şi, prin urmare, accesul presei la discuţii este interzis, Mircea Geoană şi-a exprimat speranţa într-un "dialog constructiv" şi o abordare coerentă în planul politicilor economice.
Sârbu, mesaj liniştitor pentru p