„Nu se va schimba nimic esenţial în PNL, indiferent dacă el va fi condus de Călin Popescu-Tăriceanu sau de Crin Antonescu. Amândoi sunt apropiaţii lui Dinu Patriciu”.
Azi începe congresul PNL la care se va alege liderul partidului. În ciuda focurilor de artificii ale presei, evenimentul nu stârneşte nicio emoţie pentru că toată lumea ştie că nu se va schimba nimic esenţial în partid, indiferent dacă el va fi condus de Călin Popescu-Tăriceanu sau de Crin Antonescu. Amândoi sunt apropiaţii lui Dinu Patriciu, inclusiv domnul Antonescu, sprijinit de omul de afaceri pentru şefia partidului încă din 2001, când victoria lui Valeriu Stoica a contrazis toate aşteptările. Drept urmare, amândoi îi sunt ostili preşedintelui Băsescu, amândoi privesc cu simpatie spre PSD. Ne amintim că domnul Antonescu declara chiar, în noiembrie 2008, că Dan Voiculescu i se pare acceptabil ca preşedinte al Senatului şi că, pentru PNL, răul mai mic este PSD. Este de aşteptat aşadar ca, şi sub eventuala conducere a lui Crin Antonescu, PNL să rămână acelaşi partid care semnalizează la dreapta şi o coteşte la stânga; cu alte cuvinte, acelaşi detaşament auxiliar al PSD.
Mai mult, domnii Tăriceanu şi Antonescu au în comun şi slaba priză la electorat, comună multor aleşi liberali: fostul premier a intrat în parlament foarte greu, la redistribuire (unii ar spune chiar că a intrat forţat), deşi fugise din Bucureşti în judeţul Ilfov, în speranţa unei victorii categorice; Crin Antonescu a devenit senator tot graţie redistribuirii, dar după ce a pierdut, de fapt, alegerile din colegiul său, unde a fost surclasat de Ionuţ Popescu. Pornind aşadar de la fapte şi nu de la declaraţii - cum e moda acum în televiziuni - este greu de imaginat că domnul Antonescu va reuşi să recâştige electoratul urban, care nu l-a votat, doar pentru că este mai simpatic şi mai dezinhibat decât fostul premier.