Fostul preşedinte israelian Moshe Katzav a fost inculpat oficial, ieri, pentru viol, hărţuire sexuală şi comportament indecent. Sursa: Reuters
El riscă o pedeapsă de 16 ani de închisoare în cazul în care va fi găsit vinovat, transmite France Presse. Data începerii procesului nu a fost stabilită încă. Rechizitoriul depus la tribunalul districtual din Tel Aviv include două acuzaţii de viol şi una de hărţuire sexuală, acte care ar fi fost comise pe vremea când Katzav era ministru al turismului, între 1996 şi 1999. Acestea sunt completate şi de acuzaţii de molestare sexuală formulate de alte două angajate de pe vremea când Katzav ocupa deja fotoliul de preşedinte. În vârstă de 63 de ani, fostul preşedinte israelian de origine iraniană susţine însă că este nevinovat şi se declară victima unei „vânători de vrăjitoare” înscenate de rivalii săi politici şi de către presă.
Trei ani de scandal
Iminenta punere sub acuzare i-a fost comunicată fostului preşedinte israelian de ministrul justiţiei încă de pe 8 martie, după ce autorităţile au ajuns la concluzia că „mărturiile reclamantelor sunt credibile şi că există suficiente dovezi”. Avocatul lui Moshe Katzav, Zion Amir, a declarat atunci că „ne pregătim pentru o lungă bătălie pentru a dovedi nevinovăţia” acestuia.
Ales preşedinte al Israelului în 2000, Moshe Katzav a demisionat în iunie 2007, fiind suspendat din funcţie încă din luna ianuarie, la cererea sa, în urma unui scandal sexual declanşat în vara anului 2006. Atunci, Moshe Katzav s-a adresat poliţiei susţinând că este şantajat de secretara sa din anii ’90, care îl acuza de viol. Ancheta care a urmat a relevat că acuzaţia este fundamentată, iar alte plângeri similare au fost formulate împotriva sa de foste angajate. După mai multe luni de anchetă, Katzav a ajuns la un acord cu victimele aprobat de instanţă, care prevedea c