„Proști cu diplomă există, slavă Domnului, peste tot în lume. Spre deosebire de alți proști, ai noștri n-au depus niciun efort”.
Ţara e înfiorată de soarta unei dive care nu poate să-şi ţină închisă uşa dormitorului şi îşi acuză fostul soţ de toate relele din lume. (Oare de ce nu or folosi ziarele colorate şi termenul de div?) Zeci de aşa-zise vedete agramate se fâţâie în faţa camerelor de luat vederi şi ne informează că sunt licenţiate, că au mastere etc.
Miracolul acestei explozii de intelectuali pe metru pătrat a fost explicat săptămâna acesta, dar iureşul a fost repede înăbuşit. Sunt mari interese la mijloc şi evident o groază se simt cu musca pe căciulă. Mai mulţi profesori de la Universităţile „Alexandru Ghica” şi „Europa Ecor” din Alexandria sunt cercetaţi pentru eliberarea a 15.000 de diplome şi foi matricole false. Potrivit poliţiştilor, dosarele de absolvire erau întocmite în numai câteva săptămâni, în domeniul economic, petrol şi gaze. Universităţile se aflau în proces de lichidare din 2001. Da, aţi citit bine: 15.000. Doar în cazul acesta. Însă nimeni nu ştie câte diplome au fost eliberate de aceste fabrici, adevărate tipografii de ‚telectuali.
După 1948, comuniştii au înfiinţat o nouă generaţie de intelectuali, la apelul bocancilor, unii dintre ei absolvind Bacalaureatul după facultate. Astăzi, după Revoluţie, doar cei care n-au vrut sau au avut un pic de ruşine nu au o diplomă de absolvire a unei facultăţi.
Neîndoielnic, nu un petic de hârtie îţi asigură accesul în categoria celor cu neuroni antrenaţi sau îţi oferă automat o slujbă bună, ci competenţa şi buna pregătire. Proşti cu diplomă există, slavă Domnului, peste tot în lume. Spre deosebire de alţi proşti, ai noştri n-au depus niciun efort. Un dosar falsificat costa între 3.000 şi 3.500 de euro. În plus, cineva pregătit se prezenta la examenele de l