Pe suprafaţa Pământului existau nenumărate locuri superbe cu forme de relief şi vegetaţie ale căror frumuseţi îţi taie respiraţia, spaţii care oferă vieţii condiţii excepţionale pentru a se desfăşura. Cu toate acestea, în cel mai vechi stat din lume, civilizaţia s-a dezvoltat într-un spaţiu ce oferea condiţii vitrege de viaţă: Deşertul Sahara.
Această veche civilizaţie mediteraneană din valea Nilului avea o administraţie, fiscalitate, justiţie, armată, ştiinţă şi tehnică, medicină, cultură şi artă, civilizaţie care a format modelul după care s-au dezvoltat apoi celelalte civilizaţii din state de pe toate, continentele, atât înaintea erei noastre cât şi după. Este lumea Egiptului antic, enigmatică şi şocantă.
La începuturi cu Napoleon Redescoperirea ei, pentru a o face cunoscută, a început o dată cu expediţia lui Napoleon Bonaparte în Egipt, în 1798-1799. Savanţii pe care i-a luat cu în expediţie, precum şi artistul Vivant Denon, au adus în Europa informaţii şi imagini desenate despre universul magic al civilizaţiei Egiptului, reunite apoi în faimoasa lucrare "Description de l'Egipte", în cele 24 de volume.
Cu ajutorul celor 1.159 de lecturi ale lui Edgar Cayce, Egiptul îşi dezvăluie o cu totul altă înfăţişare şi evoluţie istorică decât cea cunoscută. Aceste comunicări sunt făcute în stare de hipnoză de către un american, care în stare de conştienţă nu ştia nici măcar ce înseamnă cuvântul Nil. Se întâmpla la începutul secolului al XX-lea, când posibilităţile de informare erau limitate, mai ales informaţiile care circulau dintr-o parte în cealaltă a lumii.
Edgar Cayce vorbeşte, iniţial, despre Egiptul de acum peste 10.000 de ani, când, spune el, reprezenta un refugiu pentru popoarele sinistrate în urma marilor transformări ale scoarţei terestre. Acest tărâm era ales de către refugiaţi, pentru că iniţiaţii di