La Editura Polirom, a apărut volumul „Pisica şi şoarecele”, al celebrului scriitor german, distins, în 1999, cu Premiul Nobel. Cartea formează, împreună cu romanele „Toba de tinichea” şi „Ani de câine”, „trilogia Danzig”, după numele oraşului polonez în care a copilărit autorul. Volumul apărut la Polirom, în traducerea Marianei Bărbulescu, reia tema „Tobei de tinichea”. Ca şi piticul Oskar Matzerath din primul roman al lui Grass, Joachim ­Mahlke, eroul principal din „Pisica şi şoarecele”, este un inadaptat, care doreşte cu disperare acceptarea de către mediul în care trăieşte.

Cea mai mare parte a acţiunii se petrece în vacanţa de vară, în care un grup de elevi îşi petrece timpul la epava unui dragor, scufundându-se şi aducând la suprafaţă diverse obiecte rămase pe vas. Acuzat de furt, Malke este exmatriculat. Din dorinţa de a-şi demonstra calităţile şi loialitatea, se înrolează într-o divizie de tancuri şi primeşte „Crucea de Fier”.

Întors acasă, vrea să le vorbească elevilor despre experienţa sa, dar este refuzat de director. Dezamăgit, dezertează, se scufundă încă o dată la epavă şi nu mai apare niciodată.

Forţa metaforei la Günter Grass

Povestea este „depănată” de Pilenz, unul dintre vechii prieteni. Ea îmbină amintirea cu adresări directe către Mahlek, secvenţele în timp se întretaie, în funcţie de amintirile naratorului. Titlul cărţii se dezvăluie în primul capitol. Întins pe terenul de sport, Mahlek, care avea un foarte proeminent măr al lui Adam, este atacat de o pisică. De-a lungul cărţii, cele două „animale” devin metaforă. Mahlek este şoarecele, pisica reprezintă societatea. Spre deosebire de „Toba de tinichea”, „Pisica şi şoarecele” are un ton mai blând, iar temele tratate devin, la un moment dat, universale.

Două întâmplări au însoţit apariţia cărţii în 1961. Publicarea ei a coincis