Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoaiele arădenilor, adunate de rugbyşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 martie 2009 ·

Rugbyştii de la CSU Aurel Vlaicu Arad au ieşit, astăzi, pe faleza Mureşului, din cartierul arădean Micălaca, nu pentru antrenament, ci pentru a face curat după arădenii cărora bunul simţ le este cam străin şi aruncă gunoaiele pe unde au chef. Şi aproape de fiecare dată nimeresc pe lângă coşul de gunoi, direct pe spaţiile verzi.

1 /.

„În primul rând noi aici făceam antrenament, în perioada de pregătire este specific pentru noi alergarea pe mal. Chiar ne-a deranjat covorul de mizerie care era. Atunci am vorbit cu cei de la mediu şi am hotărât să facem câteva acţiuni. Aceasta nu va fi ultima. O altă problemă, eu sper ca şi anul acesta să fim ajutaţi de primărie şi consiliul judeţean, ca până acum. Faptul că ei ne ajută financiar, vrem şi noi să recompensăm acest ajutor, deci contribuabilul când dă bani, taxe şi impozite, să ştie că noi nu suntem nişte cerşetori care numai cerem bani, ci vrem să şi facem ceva pentru comunitate. Având în vedere că vom folosi banii contribuabilului, vrem să facem şi noi ceva pentru oraş, nu să întindem mâna ca nişte nesimţiţi şi nişte cerşetori. Eu zic că un om care este curat, interior vorbind, nu aruncă pe joc gunoaie, pentru că trebuie să vină din tine acest verde, acest ecologist. Trebuie să respectăm mediul şi localitatea în care trăim“, a spus Ovidiu Şerban, antrenorul CSU Aurel Vlaicu Arad.

Au umplut zeci de saci cu PET-uri, pungi, haine şi cartoane

Le-au o mână de ajutor şi reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului Arad. „Nu pot să înţeleg de ce concetăţenii noştri fac asemenea lucurri. Altfel ar arăta oraşul dacă nu s-ar întâmpla asemenea lucruri. Locurile pe care primăria le-a amenajat cu pământ proaspăt pentru a se face acolo un spaţiu verde, deja sunt acoperite cu mizerie. Noi suntem o mână de oameni... nu reuşim să facem faţă la astfel de lucuri în tot oraşul. Cei care fac o plimba

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 46 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°