Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătuţi în scop caritabil

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 martie 2009 ·

24 de bărbaţi celebri, printre care Ilie Năstase şi Elan Schwartzenberg, s-au lăsat „maltrataţi” în scopuri artistico-sociale, în „Proiectul 112”. Sursa: Alex Gâlmeanu

1 /.

Expoziţia „Proiect 112” e reversul „masculin” al celei din septembrie 2008, „Natural Born Beauties”, când 25 de celebrităţi feminine s-au lăsat pozate fără machiaj în cadrul unei campanii pentru prevenirea cancerului.

Deşi pare paradoxal la o primă privire, la acest al doilea proiect - iniţiat de Mihaela Berciu şi vernisat ieri în holul Aulei Bibliotecii Central Universitară din Bucureşti (BCU) - mesajul transmis este legat de violenţa domestică.

„Statistic vorbind, în cazul violenţei în familie, bărbaţii sunt iniţiatorii, iar femeile, victimele. Ne-am gândit să adunăm atunci mai mulţi bărbaţi, lideri de opinie în domeniul lor, şi să îi punem în situaţia în care sunt puse foarte multe dintre femei. Am vrut să le arătăm cum ar fi dacă lucrurile s-ar inversa”, spune Gâlmeanu. Deşi există victime şi în rândul bărbaţilor, adaugă artistul, numărul lor e insignifiant în România.

Fotografiile vor fi vândute în cadrul unei licitaţii

Printre cei care s-au supus unor operaţiuni migăloase de machiaj şi câtorva sesiuni de shooting se află Ilie Năstase, Cătălin Botezatu, Răzvan Mazilu, Horia Brenciu, Alexandru Abagiu, Andi Moisescu, Florin Piersic Jr., Horia Brenciu, Dan Chişu, Edi Petroşel, Mihai Petre, Vlad Craioveanu sau Mihai Dobrovolschi.

Fotografiile vor fi expuse până pe 8 aprilie la BCU, pe 30 martie urmând să fie vândute în cadrul unei licitaţii restrânse. Fondurile vor fi folosite în programul CasaBlu, pentru întreţinerea adăpostului destinat victimelor violenţei domestice din Capitală.

IPOSTAZE

Andrei Gheorghe şi Mungiu, la extreme

Elan Schwartzenberg, care a pozat înainte de a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 46 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 46 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 27 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°