„Din 1990, de când s-a reformat Crucea Roşie, am putut să mă uit mai mult înainte, decât înapoi”, spune astăzi directorul filialei doljene a acestei organizaţii umanitare, cu care se identifică.
Curioşi să aflăm dacă sunt oltenii interesaţi să devină membri ai Crucii Roşii, am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe Maria Vintilă, cea care-i una cu organizaţia de aproape 20 ani şi care, astăzi, conduce filiala Dolj. Ne-a cucerit felul în care a căutat scuze pentru toţi cei ce au stat mereu departe de suferinţa semenilor. De vorbă, la o cafea, am înţeles că e nevoie de foarte puţin pentru a-i sprijini pe oamenii aflaţi în dificultate. Întâi să conştientizezi că de necaz nu scapă nimeni, apoi să îţi dai seama că de rupi puţin din avuţia proprie, poţi da mult aceluia ce n-are nimic.
“Uneori mi se pare umilitor să stai cu mâna întinsă, dar pentru o cauză nobilă merită”
Se întâmpla cu puţin înainte de Revoluţie să se implice în Crucea Roşie. Fusese profesor de matematică vreo 7 – 8 ani. A intrat în Sindicatul Învăţământului, iar aici s-a simţit mult mai utilă decât la catedră. Atunci când s-a ivit ocazia să facă ceva pe sufletul ei a venit către organizaţia umanitară. Pentru Maria Vintilă s-a deschis o lume plină de emoţie şi de satisfacţie. Uşor, uşor au venit de partea ei zeci, sute de voluntari hotărâţi să fie de folos comunităţii din care fac parte şi nu numai. Au bătut împreună drumurile judeţului şi au luat seama la copiii şi bătrânii, săraci sau loviţi de boală, pentru care nu exista poartă de scăpare. Apoi, au bătut la uşile celor care i-ar fi putut ajuta.
“Oamenii cu inimă mare, când au o cauză nobilă, îşi pun sufletul pe tavă. Au fost momente când craiovenii au fost extraordinari pentru sinistraţii din ţară, cum s-a întâmplat la inundaţii. Au fost şi momente însă când colectele publice ne-au făcut să plângem sau să ne jenăm. De aceea,
