De trei zile, gazetele şi televiziunile se tot agită să afle cine a fost în spatele loviturii date de DNA marţi seara când i-a arestat pe omul de afaceri Puiu Popoviciu şi pe directorul DGIPI Cornel Şerban.

O fi Băsescu? Or fi serviciile? O fi Vanghelie? Dincolo de acest exerciţiu de dat cu presupusul, problema mult mai gravă este a tabloului pe care-l dezvăluie indirect acţiunea DNA: acela al unei Românii jefuite sistematic, cu acte în regulă, de rechinii imobiliari, cu sprijinul politicienilor îmbogăţiţi peste noapte, şi mai ales cu sprijinul serviciilor secrete şi al unor magistraţi.

Disimulat cu perdele de fum mediatice de câte ori este înfăţişat opiniei publice, acest tablou se încăpăţânează să nu dispară. Şi nici nu poate să dispară, de vreme el reflectă însăşi structura puterii din această ţară, adică sistemul ticăloşit - care deocamdată prosperă. Doar nu ne imaginăm că domnul Popoviciu, de pildă, care a beneficiat sistematic de asocieri cu instituţii sau societăţi de stat cărora le-a luat terenurile la un preţ de nimic, va fi judecat rapid. Dimpotrivă, ne putem aştepta ca eventualul său proces să treneze, cum trenează şi procesul lui Dinu Patriciu, până când vor interveni termenele de prescripţie, sensibil scurtate de noul Cod Penal.

Cazul fostului director al DGIPI, complementar cazului Popoviciu, ne îndeamnă să medităm asupra obsesiei PSD de a conduce fosta „doi ş’un sfert”: nu cumva pentru a pune mâna pe instrumentele de şantaj de care dispune acest serviciu secret neoficial? Dacă vrea să-şi repereze onoarea, ministrul Nica ar trebui să desfiinţeze DGIPI, aşa cum Monica Macovei a desfiinţat SIPA.

În centrul puterii din România se află, aşadar, un „păcat originar”: asocierea unor politicieni, oameni de afaceri, servicii şi a unei părţi a magistraţilor în scopul spolierii avuţiei publice. Astfel, clasa polit