Hennes & Mauritz (H&M), al doilea retailer de imbracaminte din Europa, a raportat in primul trimestru o scadere a profitului la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, dupa ce marjele au fost afectate de intarirea dolarului si contractia economica care a descurajat cumparatorii, scrie Wall Street Journal.
“Planurile noastre de extindere raman valabile in continuare, exista oportunitati in aceasta piata”, a declarat directorul executiv Rolf Eriksen. Compania planuieste sa deschida 225 de noi magazine in cursul anului 2009.
Aceste stiri sunt in contrast cu cele ale rivalului spaniol Inditex, detinatorul Zara, care a raportat o stagnare a profitului si o crestere cu 10% a vanzarilor in anul financiar incheiat la 31 ianuarie. De asemenea, retailerul spaniol a renuntat la planurile de extindere ca raspuns la criza economica.
Compania suedeza H&M, al treilea retailer fashion pe plan mondial, dupa Inditex si Gap, a raportat o scadere a profitului net cu 12% in primul trimestru, afectata de cresterea exacerbata a costurilor de scadere a coroanei suedeze in fata dolarului, ce a facut cumpararea de articole de la furnizorii asiatici mult mai scumpa.
Profitul net in trimestrul incheiat la 28 februarie a scazut la 2,58 miliarde coroane suedeze (320 milioane dolari) fata de 2,94 miliarde coroane suedeze, cat era cu un an inainte. Veniturile au crescut cu 18%, la 23,30 miliarde coroane suedeze, putin peste estimari, 23,01 miliarde coroane suedeze.
Analistul Carnegie Securities, Niklas Ekman, a declarat ca raportul H&M a fost “evident mai rau decat se astepta” din cauza cresterii costurilor, care a cuprins cheltuielile pentru deschiderea de noi magazine, dar si impactul neasteptat de rau al intaririi dolarului.
H&M cumpara o proportie mare dintre articole de la producatori ieftini din Asia. Acestia ofera preturi scazute, ce reprezinta un impor