Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Confruntare decisivă, CSU Cuadripol - Elba Timişoara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Într-un meci contând pentru runda a 29-a la baschet masculin, CSU Cuadripol va întâlni diseară, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”, pe BC Elba Timişoara, duelul urmând a fi transmis în direct de TVS. Revelaţiile actualului stagiu competiţional îşi dau întâlnire într-o confruntare extrem de importantă pentru stabilirea ierarhiei finale, ţinând cont că runda de astăzi este penultima a sezonului regulat. Bănăţenii ocupă locul secund al clasamentului, cu 46 de puncte, în timp ce „studenţii” braşoveni sunt pe patru, cu 44 de puncte în cont, urmând să întâlnească în ultima etapă, în deplasare, pe BCMUS Piteşti.

Făcând o avancronică a confruntării de diseară, tehnicianul Dan Calancea a precizat: „Păstrăm şanse reale de a termina pe trei această ediţie de campionat, însă suntem obligaţi să învingem pe Elba Timişoara. Putem încheia chiar şi pe locul secund, însă pentru atingerea acestui obiectiv stăm la mâna rezultatelor. Am avut o evoluţie aproape perfectă de-a lungul campionatului, cu cele mai bune rezultate din istorie şi aşteptăm cu încredere play-off-ul. Adversarii noştri sunt redutabili şi dispun de jucători de o certă valoare. Trebuie să nu le permitem să-şi desfăşoare jocul şi să nu-i lăsăm să arunce de la distanţă, întrucât sunt periculoşi la acest capitol. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest duel, am vizionat multe meciuri ale timişorenilor şi sunt convins că ne putem impune”.

Optimism debordant

La rândul lor, jucătorii lui CSU Cuadripol, Enes Hadjibulic şi Alex Hartman, s-au declarat încrezători înaintea disputei cu bănăţenii: „Sunt convins că ne vom impune în faţa timişorenilor. Am avut un parcurs bun în acest sezon şi trebuie să-l încheiem cu succes. Am muncit mult şi am demonstrat că suntem o grupare de top . Mulţi nu ne priveau cu ochi buni la-nceputul sezonului, dar le-am dat peste nas tut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 36 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 18 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°