Un american recunoaşte că are o altfel de pasiune pentru automobile, susţine însă cu tărie că nu e bolnav. Sursa: Telegraph.co.uk
Americanul Edward Smith, în vârstă de 58 de ani, „a avut”, numai până în 2008, peste 1.000 de autoturisme, potrivit cotidianului „New York Daily News”. Prima sa experienţă sexuală „motorizată” a avut-o la vârsta de 15 ani.
Odată plăcerea descoperită, el a abuzat de zeci de tipuri de automobile, printre ele numărându-se şi un Volkwagen Beetle model 1969, cumpărat de la Martorii lui Jehova.
Romanticul neînţeles
Toate autoturismele „posedate” de Edward Smith au purtat nume drăguţe: Opelul GT model 1973 se numea Cinnamon, iar Fordul Ranger din 1993 era alintat Ginger. Pe actuala sa prietenă, un Volkswagen tip broscuţă, o cheamă Vanille. Edward se declară un romantic incurabil, dovadă fiind luciul şi curăţenia exemplară în care au fost păstrate iubirile sale.
Chiar şi aşa, celor care au relatat despre pasiunea sa sexuală le-a fost jenă să dea amănunte mai profunde despre modul lui Edward de a face sex cu automobilele.
Elicopterul l-a dus la extaz
„Nu sunt bolnav!”, contestă Ed ward acuzaţiile celor care nu-i înţeleg pasiunea. „Nu vreau să fac rău nimănui! Doar că am o pasiune deosebit de intensă pen tru maşini. Asta-i tot!”, explică el. Indiferent de stilul său de a face sex şi de opiniile celorlalţi, americanul este fericit. Dar experienţa sexuală cea mai intensă a avut-o, după cum declară, cu un elicopter de tipul celui din serialul de succes al anilor ‘80, „Supercopter”.
"Nu vreau să fac rău nimănui! Doar că am o pasiune deosebit de intensă pentru maşini. Asta-i tot!" - Edward Smith iubitul automobilelor
PRETENŢIOS. Americanul iubeşte doar maşinile în perfectă stare de curăţenie