OPERETĂ. Spectacolul „Odiseea Vâsoţki”,regizat de Alexander Hausvater, spune povestea celui mai rebel artist rus, care a devenit un pop icon al anilor ’60. Sursa: Mihai Cosma

Spre mirarea mea, am plecat de la noul spectacol al lui Alexander Hausvater deloc revoltat, deloc acuzator, deloc dezamăgit. Ba dimpotrivă. M-am convins odată în plus că un spectacol nu trebuie să fie frumos ca să placă, sau că nu trebuie neapărat să placă ci să impresioneze. Trebuie să aibă un mesaj şi acest mesaj să fie transmis în mod convingător, captivant. Ei bine, lucrul acesta i-a reuşit.

Dincolo de o oarecare îngrijorare premonitorie sau poate chiar antipatie preconcepută (determinată de eşecul întâlnirii dintre Hausvater şi Verdi de la Opera bucureşteană), nu am putut să nu recunosc meritele unui scenariu deloc uşor de realizat, compus pe baza textele cântecelor lui Vladimir Vâsoţki.

Decorurile, costumele şi mai ales luminile şi efectele speciale contribuie şi ele decisiv la o imagine percutantă şi captivantă. Iar melodiile şi versurile răzvrătitului Vâsoţki devin şi ele un personaj, potenţat şi de alte elemente muzicale excelent găsite şi excelent interpretate din fosă de un mic grup vocal-instrumental.

Frenezie de neegalat

Povestit, spectacolul nu are cum să fie înţeles sau receptat. În faţa unui săli arhipline, din care ieşeau în evidenţă personalităţi ca academicianul Răzvan Theodorescu, jazzman-ul Johnny Răducanu, folcloristul Grigore Leşe etc. s-a dezlănţuit iadul pe pământ. „Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin” părea a spune grupul de personaje cărora soarta le jucase mai multe renghiuri.

La suprafaţă ni se oferă mizerie, spaimă, bătăi, sex, droguri, beţivi, folosirea WC-ului, nuditate, apariţia diavolului, crimă, viol etc., dar în trăiri intense, magistral exprimate, cu un devotament total, până la