Christian Streiff, seful producatorului francez PSA Peugeot Citroen, a fost demis si va fi inlocuit de Phillippe Varin. Noul sef al constructorului autor ar putea incerca sa incheie parteneriate pentru a supravietui celui mai pronuntat declin al sectorului auto din ultimii 15 ani, scrie Bloomberg.
Varin, CEO al producatorului de otel Corus Group, il inlocuieste pe Streiff, care a fost demis in urma unei decizii a board-ului companiei.
Varin, 56 de ani, s-a ocupat de vanzarea in 2007 a companiei sale catre compania indiana Tata Steel, pe fondul tendintei de consolidare manifestate in cadrul industriei siderurgice, si ar putea asista acum la o tendinta similara in randul producatorilor de automobile, arata Stuart Pearson, analist in cadrul Credit Suisse din Londra.
"Peugeot trebuie sa se indrepte catre noi parteneriate", a declarat Pearson. "Varin ar putea veni cu preocuparea de a colabora mai strans cu alti producatori auto prin intermediul parteneriatelor. Marea intrebare este insa daca acesta mai poate obtine o redresare similara intr-un mediu mult mai dificil."
Producatorii de automobile din intreaga lume incearca sa descopere noi modalitati de a-si reduce costurile productiei si de a-si impulsiona vanzarile. Piata auto europeana a inregistrat cel mai sever declin anual din 1993, iar Streiff a raportat luna trecuta o pierdere de 1,08 miliarde de euro in semestrul doi al anului trecut. Peugeot cu sediul in Paris, al doilea mare producator european de automobile si cel mai mare producator auto al Frantei, a beneficiat de o sustinere in valoare de 3 miliarde de euro din partea guvernului pentru a trece peste criza si a salva locuri de munca pe plan local.
"Schimbarea va fi pe placul pietei", a declarat Michael Tyndall, analist in cadrul Nomura Securities.
"Varin este asteptat sa remodeleze businessul in asa fel incat sa-l faca mai at