Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATE: Distribuitorii dau drumul la medicamentele din depozite

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 aprilie 2009 ·

Până acum, cei din industra farmaceutică se temeau de pierderi, însă de ieri s-a stabilit exact preţul produselor autohtone şi de import. Sursa: Arhiva EVZ

De ieri, a intrat în vigoare ordinul care prevedea scăderea pre ţu rilor la medicamentele de import cu 10%. Cea mai spectaculoasă scă dere de preţ, de aproape 700 lei, a fost la medicamentele pentru infertilitate. A scăzut însă semnificativ şi preţul medicamentelor pentru cardiaci (nitroglicerinele, antihipertensivele, medicamentele anticolesterol), precum şi cel al produselor folosite în infecţii ori contra durerilor. Doar produsele româneşti vor fi mai scumpe, creşterea fiind, în medie, de 6%.

Copiile erau mai scumpe decât originalele

Până acum, România era printre ţările europene cu cele mai mari preţuri la medicamente, deoarece cotele de adaos ale producătorilor şi distribuitorilor erau exagerate. Noul ordin ordin a vizat stabilirea preţurilor la nivelul minim european, aspect realizat prin comparaţia cu 12 ţări europene cu preţuri mici la medicamente. ”Nu ştiu de ce nu au fost luate astfel de măsuri până acum, dar pe fondul crizei, a fost mai uşor să acţionăm”, a comentat Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.

Prin noul ordin, au fost reduse cotele de adaos ale producătorilor şi distribuitorilor, iar facturarea medicamentelor se va face în lei, cursul fiind stabilit la 4 lei pentru 1 euro. În plus, a fost reglat preţul unor medicamente generice (fără patent), multe dintre acestea depăşind valoarea orginalelor.

Mai mult, distribuitorii vor începe să livreze către farmacii medicamente pe care le aveau în depozite şi pe care până acum se temeau să le pună pe piaţă, de teamă să nu înregistreze pierderi. Vor lipsi totuşi unele medicamente din farmacii, întrucât, în rândul producătorilor, există firme care nu au depus dosarele pentru aprobare la Ministerul Să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°