Echipa ardeleană a obţinut ieri prima victorie clară din acest campionat, depăşind revelaţia returului, FC Vaslui. Sursa: Mediafax
CFR Cluj, campioana en-titre a României, pare că şi-a revenit după degringolada din ultima vreme, reunşind ieri să treacă lejer, 3-0, de FC Vaslui, pe teren propriu. Meciul, disputat în cadrul etapei a 22-a, a fost în permanenţă la discreţia gazdelor, care au câştigat graţie golurilor reuşite de Alcantara (17), Y. Kone (61) şi Panin (în pre lungiri).
Primele minute ale partidei au fost trăite la intensitate maximă de cuplul Duşan Uhrin - Ales Jindra, oa menii care pregătesc echipa ardeleană. În cazul altui rezultat decât victoria, cei doi şi-ar fi pierdut mai mult ca sigur posturile. Oficialii din Gruia au înroşit telefoanele pentru a testa piaţa antrenorilor în cele două săptămâni cât timp Liga I s-a aflat în pauză.
Victoria de ieri păstrează formaţia din Gruia cu şanse bune în lupta pentru titlu. Echipa lui Arpad Paszkany este angrenată şi în Cupa României, iar an trenorul Duşan Uhrin are ca obiectiv al doilea event din istoria clubului.
Viorel Moldovan, prima înfrângere
Viorel Moldovan, antrenorul „agri cultorilor”, se vede pentru prima dată învins în scurta sa carieră de antrenor. El a preluat echipa FC Vaslui în luna noiembrie a anului trecut.
Moldovenii veniseră la Cluj cu dorinţa de a scoate un rezultat de egalitate. Echipa lui Porumboiu pierduse doar două puncte în acest retur de cam pionat. Gaşca de străini aduşi în iarnă la Vaslui (în frunte cu Wesley) nu a impresionat deloc în acest meci. Viorel Mol dovan a încercat în partea a doua şi varianta românească a atacului, însă nici Burdujan şi nici mijlocaşul ofenisv Gheorghiu nu au fost mai prolifici.
Doar patru jucători români au fost titulari, ieri, în Gruia: trei de la CFR şi unul singur