Un act normativ conceput pentru şiiţii din Afganistan este contestat pentru că pune libertatea şi integritatea femeilor în pericol. Sursa: Arhiva EVZ
Un fragment dintr-o controversată lege, care arată că în Afganistan este pe cale să fie legalizate violul conjugal şi căsătoria fetelor de la 9 ani, a ajuns în mâinile presei britanice.
Noul act normativ, adoptatat de parlament şi semnat de preşedintele Hamid Karzai, urmează să oficializeze Codul familiei pentru minoritatea şiită (15% din populaţie), potrivit Reuters. Codul, diferit de cel al majorităţii sunite, este confidenţial deocamdată, nefiind publicat în Jurnalul oficial. Dar există deja oponenţi. Parlamentara Shinkai Karokhail consideră că acestea conţine destule articole care lezează grav drepturile femeilor. „Unul dintre ele legiferează căsătoria fetelor de la 9 ani, în timp ce un altul le-ar obliga să se machieze, dacă soţii le-ar cere asta”, exemplifică parlamentara.
„Un pas uriaş înapoi”
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Navi Pillay consideră că legea cu pricina marchează un pas uriaş înapoi. „Modul în care această lege le tratează pe femeile anului 2009 este de-a dreptul condamnabil.
Ea aminteşte de legile impuse de talibani în anii ’90”, se arată într-un comunicat semnat de Navi Pillay, publicat la Geneva.
Printre alte deficienţe, mass-media din Marea Britanie a mai semnalat că legea respectivă le-ar obliga pe femeil să nu iasă din casă neînsoţite, indiferent că trebuie să meargă la medic sau la rudele apropiate.