„Uneori am plâns de foame”, spune Angela Gheorghiu, într-un intreviu acordat zilele trecute revistei „Spiegel”.

Soprana de talie mondială, una dintre cele mai apreciate din lume, îşi aminteşte, în interviul acordat revistei germane, de vremea în care s-a mutat din Adjudul natal într-un internat la Bucureşti, pentru a frecventa cursurile şcolii de muzică, la vârsta de 14 ani. „În România erau vremuri groaznice din punct de vedere economic, ultima fază a comunsimului. Uneori plângeam de foame în dormitorul internatului”, spune soprana, precizând că prima înregistrare pe care a facut-o vreodată a fost un cântec patriotic, comunist.

În interviu, Gheorghiu se opune să fie numită o „divă”. „Diva este un termen greşit. Sună de parcă m-aş comporta intenţionat aşa. Dar eu sunt aşa, sunt născută aşa cum sunt: altfel decât ceilalţi. Eu nu fac pe diva, eu sunt pur şi simplu o artistă. Tânără fiind, am suferit pentru că eram altfel. Acum nu mai sufăr. Între timp m-am obişnuit cu felul meu de a fi. La 16-17 ani am susţinut primul concert în Bucureşti şi de atunci îmi petrec viaţa în lumina reflectoarelor”.

Întrebată de reputaţia ei de cântăreaţă capricioasă, Ghe orghiu pare amuzată, după ce reporterul îi aminteşte că ea şi soţul ei, tenorul Roberto Alagna, sunt porecliţi „Bonnie şi Clyde” ai operei. „Între timp mai am şi o altă poreclă: „Draculette”. Sunt numită aşa pentru că provin din ţara lui Dracula. Un compozitor american mi-a propus să com pună o operă pentru mine cu titlul „Draculette”. Minunat, nu-i aşa? Iar acum, celebrul compozitor de muzică de film Vladimir Cosma scrie pentru mine şi Roberto o operă cu titlul „Bonnie şi Clyde”. Ce poţi dori mai mult?”, mai spune Angela.