CINCI CAUZE POSIBILE. Somnul neodihnitor, bolile tiroidei, menopauza, anumite medicamente şi stresul vă pot face să luaţi kilograme în plus. Sursa: Hepta
Creşterea în greutate este normală dacă mâncaţi cu regularitate cartofi prăjiţi, beţi băuturi acidulate, prăjeli, dulciuri sau consumaţi alcool. Ce se întâmplă însă cu organismul atunci când mâncaţi alimente sănătoase, faceţi mişcare şi totuşi vă îngrăşaţi? Doctoriţa Michelle May, autoarea mai multor cărţi de nutriţie, explică cinci motive din cauza cărora este posibil să luaţi nejustificat în greutate.
1. Lipsa somnului
Organismul funcţionează bine atunci când este odihnit. Din cauza oboselii, corpul este supus stresului fiziologic şi biochimic. Acesta provoacă dezechilibre hormonale, determină formarea depozitelor de grăsime şi creşterea în greutate. Când apare oboseala şi nervozitatea, nu veţi face faţă prea bine nici stresului şi veţi mânca prea mult. Încercaţi pe cât posibil să dormiţi opt ore pe noapte, altfel, peste zi, veţi fi lipsiţi de energie, veţi obosi repede, veţi fi uşor iritabili.
„Dormiţi în fiecare zi 15 minute în plus şi veţi vedea câte schimbări resimte corpul”, recomandă Michelle May, citată de site-ul webmd. Mişcarea în aer liber vă poate ajuta să vă odihniţi mai bine.
2. Gradul ridicat de stres
Medicii avertizează că mâncarea vă rezolvă problemele doar temporar. Pentru a combate anxietatea trebuie să căutaţi adevăratele cauze ale acesteia.
Prinşi în vâltoarea evenimentelor de peste zi, este posibil să împingeţi mesele către ore târzii. Este una dintre cele mai mari greşeli pe care le puteţi face, deoarece mesele de seară îngraşă. Ca răspuns la stres, organismul va aduna mereu „combustibil” (gră simi), metabolismul va încetini şi veţi căpăta tendinţe spre obezitate. Medicul Susan Bowerman, director adjunct