Multă vreme, aspirina a fost considerată un panaceu, un medicament-minune, care are efecte benefice în orice afecţiune. Până în 1963, când a fost descris sindromul Reye, afecţiune gravă, potenţial fatală, cu importante sechele neuropsihice în cazul supravieţuitorilor.
Această boală ar trebui popularizată ca un caz exemplar de prevenţie reuşită, ce demonstrează că prin măsuri simple, urmate consecvent, se pot evita afecţiuni periculoase. Cazuistica a atins un punct maxim în anii '70-'80.
Studii ştiinţifice au demonstrat conexiunea dintre administrarea aspirinei în tratarea infecţiilor virale la copii şi apariţia la scurt timp a unei reacţii extrem de grave, cu afectare organică multiplă. Dar prin simpla interzicere a aspirinei în cazul tinerilor a redus dramatic numărul de îmbolnăviri, astfel că sindromul este acum foarte rar.
ANOMALII
Nu se cunoaşte exact mecanismul bolii. Se pare că administrarea aspirinei într-o infecţie virală (răceală comună, gripă, varicelă) produce anomalii funcţionale ale componentei celulare care furnizează energia (mitocondria). Rezultă multiple perturbări metabolice, cu depozite lipidice depuse în creier, rinichi, miocard, ficat şi cu numeroase complicaţii. Boala este mortală dacă nu se intervine urgent.
Cele mai importante tulburări sunt encefalopatia şi degenerescenţa hepatică. Boala e mai frecventă la copii între 3 şi 12 ani, dar în principiu poate apărea la orice vârstă.
Maladia debutează la câteva zile (o săptămână) după o infecţie virală tratată cu aspirină. La copiii sub 2 ani se manifestă prin diaree, creşterea frecvenţei respiratorii şi agitaţie. La copiii mai mari, simptomul cel mai vizibil este voma. Vărsăturile sunt persistente, repetate, continuă câteva zile, deşi copilul nu mănâncă. Concomitent apare o stare de letargie, înlocuită apoi cu un comportament an
