Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pătruleasa, fără slujbă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 aprilie 2009 ·

Vedeta de televiziune Simona Pătruleasa şi-a despărţit ieri destinul de cel al postului Antena 1, unde a prezentat timp de patru ani ştirile sportive. Sursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Deşi surse apropiate de postul din Băneasa susţin că trustul Intact i-a cerut să plece, sătul de anumite fiţe pe care le-a considerat „prejudiciu de imagine”, Pătruleasa insistă că demisia, pe care şi-a prezentat-o în cursul zilei de ieri, este decizia ei personală.

Oficial, Simona Pătruleasa, deşi şi-a anunţat public demisia, nu a dorit să facă niciun fel de precizări, însă, în exclusivitate pentru EVZ, vedeta TV a infirmat zvonurile care „spun că am fost forţată să plec”. „A fost intenţia mea mai demult, azi (ieri – n. red.) m-am decis şi mi-am dat demisia. Nu vreau să intru în motivaţiile gestului, am lucrat patru ani aici şi vreau să mă despart într-o manieră civilizată. Este prima oară când îmi dau demisia de undeva. Sunt mai multe lucruri care nu mi-au plăcut de-a lungul timpului şi care s-au acumulat. Atunci când nu ai motivaţie, nu are rost să mai continui. Orice om vrea s-o ia de la capăt, la un moment dat”, ne-a declarat Simona Pătruleasa.

Surse foarte apropiate de Antena 1 au relatat pentru EVZ că cei din Băneasa au fost iritaţi de faptul că vedeta ar fi sunat la Pro TV să ceară o slujbă, nemulţumită de reducerile salariale la care urma să fie supusă, lucru care a fost relatat, la vremea lui, de presă. „Urma să i se taie din leafă, pentru că se anunţă reduceri de salarii în tot trustul Intact. Toată lumea a acceptat asta, în afară de ea, care s-a supărat înfiorător şi a şi spus asta. Când s-a auzit că l-ar fi sunat pe Adrian Sârbu personal, Antena 1 a considerat asta un prejudiciu de imagine şi a constrâns-o să-şi dea demisia”, povestesc sursele EVZ.

Povestea este negată categoric de Pătruleasa: „N-aveam cum să fac aşa ceva, A

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 47 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 48 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°