Numărul beneficiarilor de tichete de vacanţă va fi foarte redus anul acesta, chiar dacă, potrivit ordonanţei de urgenţă în vigoare, toţi bugetarii ar avea dreptul să le primească, spun reprezentanţii din turism. Sursa: Libertatea
Potrivit acestora, doar 100.000 de români îşi vor plăti vacanţele prin intermediul tichetelor, se arată într-un articol din revista Capital. Singurii care nu au dreptul la aceste bonuri sunt funcţionarii publici, spune secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere, Mihai Râjniţă. „De la reprezentanţi ai ministerului am aflat că cei care ocupă funcţii prin concurs nu au dreptul la tichete”, afirmă Râjniţă.
Deşi guvernul va decide interzicerea totală a tichetelor pentru bugetari, proiectul va fi susţinut de firmele private, e de părere Lucia Morariu, directorul Eximtur. Pe de altă parte, angajaţi din întreaga ţară au semnat, în doar câteva zile, o petiţie împotriva tichetelor, pe motiv că „îngrădesc dreptul la libera circulaţie, duc la îmbogăţirea nejustificată a patronilor de hoteluri din România şi la creşterea nejustificată a preţurilor, şi aşa mari, practicate în turismul românesc”.
În plus, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, a declarat că obligativitatea tichetelor de vacanţă va duce la falimentarea a 20% din IMM-uri. Potrivit calculelor revistei Capital, 10% din companiile private îşi vor trimite angajaţii în concediu cu tichete de vacanţă. Chiar dacă numărul este destul de redus, încurajator este exemplul Ungariei, spune Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
La vecini, sistemul a fost introdus în 1998. În primul an, de aceste bonuri au beneficiat 60.000 de angajaţi, iar anul trecut numărul acestora ajunsese la două milioane.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi-a