Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noaptea Muzeelor 2009, fără Antipa şi MTR

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 aprilie 2009 ·

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Ţăranului Român lipsesc anul acesta, din motive obiective, de pe harta instituţiilor din Capitală care vor face noapte albă pe 16 mai. Primul, care a avut anul trecut un record de vizitatori – 18.995 de copii, tineri şi adulţi –, se află în plin proces de renovare a clădirii şi modernizare a expoziţiei permanente, după ce a fost închis la începutul lunii ianuarie. Al doilea, care a primit în Noaptea Muzeelor 2008 peste 10.000 de persoane, se pregăteşte, de asemenea, de lucrări de renovare care ar putea dura, pe puţin, trei ani.

Peste 2.200 de muzee de artă, istorie, etnografie şi ştiinţă din 41 de ţări adună, într-o singură noapte, zeci de mii de vizitatori, în cadrul unui proiect de promovare culturală care a debutat la nivel european în urmă cu cinci ani.

Motive „neartistice, neculturale” „Noaptea Muzeului Antipa nu poate avea loc decât în muzeul nostru, nu în altă parte. Aşadar, în acest an nu putem organiza evenimentul, instituţia fiind închisă până pe 5 ianuarie 2010, pentru lucrări de restaurare a faţadei clădirii şi de modernizare a expoziţiei”, a declarat pentru EVZ Aurora Stănescu, Şef Secţie Relaţii publice, marketing cultural şi programe educaţionale la muzeul din Piaţa Victoriei. „Le promitem însă vizitatorilor noştri că ne vom revanşa în Noaptea Muzeelor 2010, cu programe interactive, aşa cum i-am obişnuit. Până atunci, pregătim o expoziţie-eveniment, care va ajunge în mai multe oraşe din ţară”, a precizat Stănescu.

Directorul Muzeului Ţăranului Român (MTR), Vintilă Mihăilescu, spune că instituţia nu poate fi vizitată în Noaptea Muzeelor din motive „neartistice, neculturale”. „Este o problemă tehnică la noi. De pe o zi pe alta trebuie să înceapă lucrările de consolidare la corpurile C1 şi C2. În această perioadă ne strângem lucrurile şi aşteptăm

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 59 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°