Arestarea lui Gigi Becali face în continuare rating. Ultimele zile de teroare mediatică, de asalt al infractorilor, de iureş al piţigoilor hrăniţi cu grăunţele clanului din Pipera, de tembelism al politicienilor, de speculaţii ale analiştilor de doi bani şi restul seminţe au fost de coşmar. Realizatorii de emisiuni au călcat în picioare deciziile judecătorilor. Tăvălugul de pe micile marile ecrane a adus prostimea ca la urs în faţa tribunalului. Aşa se explică rezultatele unui institut fantomă: 85% dintre români cred că e o acţiune politică. Din tot acest balamuc, un singur învins: Statul de drept. În puţinele minute pierdute în faţa televizorului, am descoperit o singură minte lucidă: Costi Rogozanu. A ridicat o problemă simplă, în faţa mai multor gealaţi ideologici: „pe cetăţeanul simplu cine îl apără?“.
Omul, care nu are bani de bodyguarzi, de armată privată şi de structuri de tip clan, ce face în caz că i se fură maşina? Simplu, se duce şi face plîngere la Poliţie. Aşteaptă spăşit.Dacă au reuşit să facă ceva tembeliziunile în aceste zile este să tragă cu toate tunurile în Statul de drept. Reamintim şi duduii liberale şi crinului din grădina cu săgeţi că a-l victimiza pe Becali, alături de corul sărmanilor din Vadu Roşca, tot apologia infracţiunii se cheamă. Cei doi lideri ai PNL, dacă ar fi fost fideli principiilor liberale care consfinţesc clar puterea statului minimalist şi rolul pieţii, ar fi apărat instituţiile fundamentale, fără de care haosul ar face legea. Le reamintesc vorbele părintelui ideologiei liberale, Burke: „statul este răul necesar“.Ce efect a avut această prosternare publică la cultul Becali? Scăderea încrederii oamenilor de rînd, a cetăţenilor plătitori de taxe, în instituţii – ultimele lor speranţe că nu vor fi tăvăliţi de goana bolizilor gangsterilor, care-şi fac singuri legea.
Nu vorbesc despre proceduri judici
