Într-o noapte, cînd se întorcea Fănică din deal de la Chelu, îl muşcă nişte cîini. Umblau în haită prin oraş. Ziua, cîţiva dădeau din coadă prin faţa prăvăliilor, alţii se duceau la cazarmă după oasele de la bucătărie şi ce le mai dădeau soldaţii. Leuţu, cîinele pe care-l ţinuse Neli pe lîngă stabiliment de cînd era mic, bîntuia prin tot oraşul de cînd îi plecase stăpîna. Adulmeca femeile pe stradă, se mai ţinea după cîte una pînă se lămurea că nu era Neli. Se întindea dezamăgit pe trotuar şi se scărpina în cap, de ai fi zis că se gândeşte. Nu cerea de mîncare de la oricine. Dacă fetele din deal uitau de el, ieşea pe cîmp şi pîndea popîndăi la găurile lor. Îl văzuse dom Caludi şi l-ar fi dus acasă, că lua şi urma iepurilor mai iute decît cîinii lui de vînătoare, care se îngrăşaseră de bine. Leuţu te lăsa să-l mîngîi de bună ziua, dar nu mai mult. Lătra scurt şi muşca aerul dacă încercai să-i pui zgardă. Noaptea, îi aduna după el pe toţi cîinii fără stăpîn şi bîntuia cu ei pe străzi. Pe Fănică nu-l muşcase Leuţu: doar îl hămăia, dar de la el prinseseră curaj două potăi care-l mursicaseră de picioare. Se duce acasă cu pantalonii rupţi, de nu mai avea ce să le facă. Virginia, la restaurant: piteşte Fănică pantalonii mai la fundul şifonierului, se oblojeşte cu spirt pe unde înfipseseră cîinii colţii în el şi dă o raită prin gară, cît să nu-şi audă vorbe că-şi pierde noaptea la fetele din deal. A treia zi sau a patra să fi fost, aproape că uitase, cînd îi vede dimineaţa pe hingherii ăştia noi, doi tătăraşi beţivi, că umblau cu laţurile pe peron să-l prindă pe Sultan, cîinele şefului de gară. Strigă la ei din uşa restaurantului să se astîmpere şi unul îi zice Skerîm babana cotac! Ceea ce apucase şi el să înveţe de la turcii din oraş. Bate niţel din pe loc din picioare, cît să-i facă să fugă pe hingheri din gară, cu laţurile lor, şi pe la prînz se duce la primărie să