Oboseala, tutunul, alcoolul, înaintarea în vârstă, iată numai câteva exemple de factori care conduc la apariţia şi accentuarea cearcănelor.
Ce e de făcut pentru a scăpa de această problemă sâcâitoare?
Nimic mai simplu! Puteţi folosi fie reţetele bunicii cu comprese cu pliculeţe de ceai sau rondele de castraveţi, fie cremele specifice şi... "gimnastica" anticearcăn. Deşi sună ciudat, există şi aşa ceva.
Nu trebuie să vă deplasaţi la cine ştie ce sală sau la un salon de cosmetică. Specialiştii idieta.ro vă recomandă să faceţi mişcări lejere de masaj, prin netezire, pe zona de contur a ochilor, sub şi deasupra pleoapelor. Se pleacă dinspre nas, urmând conturul sprâncenei, până la tâmple.
Dacă faceţi acest masaj la trezire, circulaţia sangvină şi limfatică va fi activată, iar astfel privirea dumneavoastră va fi mult mai odihnită. Asta nu înseamnă că nu puteţi repete "gimnastica" ori de câte ori aveţi timp, pe parcursul unei zile. Cu cât mai des, cu atât mai bine.
Oboseala, tutunul, alcoolul, înaintarea în vârstă, iată numai câteva exemple de factori care conduc la apariţia şi accentuarea cearcănelor.
Ce e de făcut pentru a scăpa de această problemă sâcâitoare?
Nimic mai simplu! Puteţi folosi fie reţetele bunicii cu comprese cu pliculeţe de ceai sau rondele de castraveţi, fie cremele specifice şi... "gimnastica" anticearcăn. Deşi sună ciudat, există şi aşa ceva.
Nu trebuie să vă deplasaţi la cine ştie ce sală sau la un salon de cosmetică. Specialiştii idieta.ro vă recomandă să faceţi mişcări lejere de masaj, prin netezire, pe zona de contur a ochilor, sub şi deasupra pleoapelor. Se pleacă dinspre nas, urmând conturul sprâncenei, până la tâmple.
Dacă faceţi acest masaj la trezire, circulaţia sangvină şi limfatică va fi activată, iar astfel privirea dumneavoastră va fi mult mai odi