Unirea Urziceni are şanse mari să urce iar pe prima poziţie în Liga I, măcar pentru câteva ore. Sursa: Codrin Prisecaru
Ialomiţenii întâlnesc Rapidul azi, pe teren propriu, de la ora 15.00 (în direct pe GSP TV), şi, în cazul unui rezultat de egalitate sau al unei victorii, devin lideri măcar până la jocul dinamoviştilor cu FC Vaslui, de la 20.30.
Liniştea gazdelor a fost tulburată de includerea lui Dan Petrescu pe lista posibililor antrenori ai echipei naţionale. Dumitru Bucşaru, finan ţatorul echipei din Bărăgan, nu s-a arătat deranjat de posibilitatea pierderii „Bursucului”: „Relaţiile mele cu angajaţii sunt libere, în special pe criza asta. Dacă doreşte să plece la naţională, este liber să o facă. Nu o să-l leg de banca stadionului”. Dan Petrescu mai are oferte de la cluburi din Anglia şi Polonia.
Cupa sau campionatul?
De cealaltă parte, giuleştenii află azi dacă mai are rost să spere la un loc de Cupa UEFA. O înfrângere la Urziceni ar face ca unica miză a sezonului să rămână Cupa României. Rapid întâlneşte miercuri, în „sferturile” competiţiei, echipa de la care a încasat acum o săptămână trei goluri: Dinamo.
Marian Rada şi Nicolae Manea, cuplul de pe banca „feroviarilor”, a obţinut clemenţă din partea patronului George Copos după ultimele două eşecuri. Avantajul celor doi este de ordin financiar: sunt cea mai ieftină variantă la dispoziţie.