Băile Telega, recunoscute pentru efectele terapeutice ale apei sărate, riscă să dispară din circuitul turistic după ce lacul principal a secat. Sursa: Marius Nica
Amenajate în fostele ocne de sare, Băile Telega ar putea deveni o amintire din cauză că lacul principal, care a fost concesionat acum câţiva ani unui investitor privat, a secat. ”Băile Telega era marea noastră, a săracilor. Până acum câţiva ani, veneam în fiecare vară să fac baie pentru că apa sărată vindecă multe boli. S-a ales prafu şi de lacul ăsta”, se plânge localnicul Paul Stângă.
”Băile au fost concesionate societăţii Oaky Service SRL şi nu avem cum să intervenim. Au venit şi cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova să vadă despre ce e vorba şi au făcut un raport”, a declarat Costel Brezeanu, viceprimarul comunei Telega.
Conducerea societăţii care a concesionat Băile Telega pentru 49 de ani nu a dorit să comenteze situaţia. ”Mă voi deplasa la faţa locului pentru a vedea exact ce se întâmplă la Telega”, a promis Radu Oprea, prefectul judeţului Prahova.
Potrivit autorităţilor locale, lacul Telega s-a format într-o galerie a ocnei de sare, exploatată până în 1600, din izvoare aflate la o adâncime de peste 60 de metri. Apa, bogată în cloruri de sodiu, potasiu, calciu, sulfaţi şi iod are proprietăţi curative şi ajută în tratamentul unor boli ale sistemului osos şi nervos.