În cel mai tare meci al zilei din Cupa României la fotbal, Unirea Urziceni şi FC Vaslui se bat la Buzău, de la ora 20.45 (în direct la Antena 1). Sursa: Codrin Prisecaru
După două derbyuri amare într-o săptămână, 0-3 cu CFR Cluj şi 1-4 cu Dinamo, FC Vaslui vrea să se răzbune în Cupă. „Ne dorim să câştigăm trofeul. E drumul cel mai scurt către cupele europene. Suntem pregătiţi şi pentru 120 de minute şi sper să fim fericiţi la final”, a spus ieri Viorel Moldovan, antrenorul moldovenilor, care, împotriva Unirii Urziceni, nu va putea conta pe Cânu (suspendat), Ljubinkovici şi Gheorghiu (ambii accidentaţi).
„Vasluienii vor avea probleme cu patronul lor”
O eliminare din Cupa României ar însemna un dezastru pentru Vaslui. „Am înţeles că, dacă nu vor câştiga meciul cu noi, vor avea mari probleme cu patronul“, a mărturisit Dan Petrescu, tehnicianul ialomiţenilor. Finalistă în sezonul trecut al Cupei României, Unirea Urziceni vrea să joace şi în acest an cu trofeul pe masă.
„Am fost în finală şi am pierdut-o. Am fost foarte supărat atunci, pentru că eu, ca jucător, am câştigat majoritatea finalelor, însă ca antrenor am pierdut-o chiar pe prima. Am o dorinţă mare de revanşă, dar trebuie să şi putem”, a declarat ieri Dan Petrescu. Fotbaliştii celor patru sfertfinaliste de astăzi au renunţat ieri la odihnă şi s-au uitat la televizor, urmărind „meciul” DNA - FRF.
ECHIPE PROBABILE
Unirea: Arlauskis - Pădureţu, Galamaz, B. Fernandes, Bordeanu - I. Apos tol, Ricardo, Brandan, T. Bălan - Bilaşco, Rusescu. Antrenor: Dan Petrescu
FC Vaslui: Kuciak - Buhuş, D. Munteanu, Farkas, Hugo Luz - Akakpo, Ghencev, Pavlovici, Milisavljevici - Temwanjera, Kirovski. Antrenor: Viorel Moldovan
Arbitru: Marius Avram