Meciul de rugby dintre Dinamo şi Farul, întrerupt sâmbătă din cauza violenţelor, le-a adus protagoniştilor un total de 81 de etape de suspendare. Sursa: Mediafax
Federaţia Română de Rugby a decis, aseară, pedepsele în urma scandalului de sâmbătă, de la meciul de rugby Dinamo - Farul, când jucătorii celor două formaţii s-au bătut timp de cinci minute. Comisia de Disciplină a FRR a dictat în total 81 de etape de suspendare. Printre cei pedepsiţi se află Cristian Zgabercea, preşedintele Farului (12 etape şi 3.000 de lei amendă), pentru că a scos echipa de pe teren, doi jucători georgieni de la Constanţa (zece, respectiv şapte etape fiecare) şi şapte de la Dinamo (între şapte şi zece etape). În plus, terenul grupării din Ştefan cel Mare a fost suspendat pentru două etape.
Meciul de rugby Dinamo - Farul, din cadrul ultimei etape a sezonului regulat, a fost întrerupt în minutul şase, când jucătorii celor două echipe s-au încăierat. Dinamoviştii au fost cei care au declanşat luptele, dorind astfel să se răzbune pentru injuriile aduse de rugbiştii georgieni de la Farul, într-un meci internaţional Georgia - România, din luna martie. Altercaţiile s-au soldat cu rănirea a nouă sportivi, trei de la Dinamo şi şase de la Farul.
Petrache i-a dezamăgit pe „marinari”
Conducerea clubului de rugby Farul Constanţa a dorit ca bucureştenii să fie pedepsiţi foarte drastic. Marius Puşcaş, directorul executiv al „marinarilor”, a venit ieri la FRR cu un memoriu în care cerea retrogradarea echipei Dinamo, excluderea din viaţa sportivă a zece jucători „roş-albi”, meciul de sâmbătă să fie câştigat de Farul la masa verde, iar toţi rugbiştii formaţiei Dinamo să fie supuşi unor teste pentru a se depista eventualele urme de substanţe dopante.
Până la urmă, constănţenii au fost nevoiţi să accepte împărţirea etapelor de suspendare şi pie