"Dormiţi liniştiţi!", cam aşa s-ar traduce recomandarea pe care au făcut-o presei Judecătoria Sectorului 1, Consiliul Superior al Magistraturii şi alte organizaţii ale magistraţilor, reprezentanţi ai Ministerului Public.

Evident că jurnaliştii din presa scrisă şi audiovizuală nu s-ar interfera atât de aprins cu holurile şi sălile de judecată dacă într-adevăr am avea zilnic dovada că instanţele româneşti aplică corect legea, respectă dreptul la apărare şi s-ar constitui într-un garant al independenţei şi, desigur, al eficienţei Justiţiei.

Or, aproape în toate cazurile publice, îndelung mediatizate de presa românească, Justiţia ne-a rămas datoare. Onoarea ei, atâta cât există, n-a fost umbrită de "teroarea presei", ci de propriile rătăciri, de mentalităţi şi poziţii procesuale care amintesc de Justiţia statului totalitar.

O DEZBATERE NAŢIONALĂ

Am fost de curând în SUA, la Miami. Am urmărit un documentar de televiziune, "Lace", dedicat unei tinere femei, Lace Patterson, însărcinată în luna a opta, ucisă de soţul ei. Trupul femeii a fost aruncat într-un lac. Timp de un an nu este găsit. Datorită presei americane, acest caz nu a fost îngropat, cum este cazul Elodiei Ghinescu.

Deşi o primă instanţă îl absolvă pe bărbat de vreo culpă, procesul se mută în alt stat, jurnaliştii înregistrează fiecare cuvânt, fiecare pas, fiecare gest al celui învinuit şi după doi ani are loc procesul, condamnarea şi execuţia celui vinovat. Adevărul a triumfat.

Filmul punea în lumină responsabilitatea presei, care a fost deschizător de drumuri în rezolvarea cazului şi parteneriatul perfect între justiţie şi presă. Nimeni nu i-a amendat pe jurnalişti, n-a apreciat că şi-au depăşit atribuţiile, că fac presiuni, că ridică o justiţie paralelă.

Prin gravitatea lui, filmul "Lace" a fost un proces pe rol, dar şi o dezbatere naţ