Chelsea - Liverpool a fost un joc copilăresc (unde se mai dau opt goluri decât în meciurile dintre clasele a patra şi a treia?). O partidă cu poznaşi, cu goluri de parcă porţile ar fi fost făcute din grămezi de ghiozdane colorate. Pentru o seară, sportul- rege s-a întors la epoca poveştilor lui Ioan Chirilă, când jucătorii se zbăteau între sublim şi ridicol. Din 13 şuturi pe poartă, doar cinci n-au intrat în plasă. Paselor greşite nu le-a mai ţinut nimeni socoteala. S-a luftat. Mingi buclucaşe au fost deviate aiurea, Lampard s-a zbătut ca un licean îndrăgostit (habar n-aveţi cum fug băieţii la Cupa Liceelor când fetele fac galerie în tribună!).

Fotbalul jucat pe Stamford Bridge n-a avut nimic din seriozitatea vieţii adevărate. Şi toată frumuseţea lui a stat în greşeli. Revenim la lumea noastră mică. Mai important decât milioanele de euro din Liga Campionilor este că în pauza mare se vorbeşte din nou despre fotbalişti şi că un tricou cu Drogba sau cu Xabi Alonso îşi scoate gulerele de sub uniforma scrobită. Ar fi fost prea urât ca fotbal să rămână în ochii copiilor doar un cuvânt folosit de oamenii mari în emisiuni TV, în săli de judecată, în celule şi dube cu gratii.

Ar fi fost prea urât ca spectacolul să fie doar pe calculator, în FIFA 2009, doar pe Youtube, în clipurile în care Rene Higuita respinge o minge cu câlcâiele făcând un plonjon pe burtă. Ei bine, un meci precum cel de marţi seară face mai mult decât demersurile federale ale Ralucăi Sandu, care îi cheamă pe copii la fotbal mixt. Ieri, după şcoală s-a jucat fotbal pe ciment, pe holuri, cu un dop de cola în loc de minge, dezorganizat, fără niciun impuls venit de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Doar oamenii mari au rămas cu propriile obsesii în celulă. În timp ăsta, un alt om mare a ieşit azi pe străzile din Liverpool sau din Londra, avâd în buzunaru